
Viorel Băltățeanu, un profesor care și-a legat destinul de copiii fotbalului prahovean, fiind, printre altele, inițiatorul tradiționalei competiții juvenile „Cupa Moș Crăciun”, s-a stins din viață în această săptămână. Profesorul Viorel Băltăţeanu a creat generaţii întregi de jucători, toţi având la adresa sa numai cuvinte de laudă şi apreciere. Mai întâi a fost cadru didactic la Şcoala Medie 3-Mihai Viteazul, iar din 1966 la Şcoala Generală Tătărani, pentru ca din anul 1968 să activeze la “Casa Pionierilor” Ploieşti, unde a înfiinţat echipa “Cutezătorii-Prahova”.
În timpul activităţii sale de antrenorat, profesorul Băltăţeanu a “scos” foarte mulţi jucători, care au cochetat cu eşaloanele superioare ale fotbalului autohton, precum: Nicolae Vlad, Ion Sandru, Adrian Trupoiu, Emil Şerban, Constantin Constantinescu, Costin Nicolae, Stelian Nicu, Ion Florea, Ştefan Gheorghe Mîrzea, Doruleţ Preda, Ion Mitrea, Marian Halcu, Gheorghe Aldea, Costel Lazăr, Nicu Lazăr, Marcel Cristian Catinca, Ion Ştefănescu, Marian Deaconu, Puiu Vlad, Danuţ Tibuleac sau Nicolae Nuţă, iar lista poate continua.
De ani buni, înainte de fiecare Crăciun, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Prahova a organizat Cupa Moș Crăciun, competiție rezervată copiilor. Inițierea tradiționalului turneu juvenil a purtat inițiativa profesorului Viorel Băltățeanu, cel care s-a aflat în slujba juniorilor , în semn de respect pentru activitatea domniei sale, de ani buni, compartimentuld e copii și juniori al AJF purtându-i numele. Funerariile vor avea loc sâmbătă, ora 12 – la Biserica din Brazi, iar înhumarea la cimitirul din Brazi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!