
Consiliul Superior al Magistraturii – condus de judecatoarea Elena Costache (foto) – a publicat marti, 23 decembrie 2025, rezultatele sondajului efectuat in randurile judecatorilor din Romania cu privire la problemele din instante.
Iar rezultatul este unul care pur si simplu dinamiteaza propaganda #rezist impotriva justitiei. Astfel, contrar manipularilor vanturate de catre gruparea #rezist-USR privind practica schimbarii completurilor pentru tergiversarea dosarelor in vederea intervenirii prescriptiei, unul singur dintre cei 2.273 de respondenti a sustinut ca a fost eliminat din complet pentru a-i fi tergiversate dosarele pe care le avea de solutionat si, pe cale de consecinta, pentru a interveni prescriptia.
In rest, majoritatea covarsitoare a subiectilor chestionarului a indicat drept cauze ale prescriptiei pasivitatea Parlamentului in a legifera si durata excesiva a urmaririi penale (asadar, lentoarea procurorilor in instrumentarea dosarelor), dar si deciziile CCR si volumul ridicat de activitate.
De altfel, volumul ridicat de activitate a fost indicat drept una dintre cele mai mari probleme ale sistemului, alaturi de lipsa normarii activitatii, schemele insuficiente, blocarea concursurilor de recrutare (atat pentru judecatori, cat si pentru grefieri), insuficienta grefierilor si a asistentilor de judecatori, sediile inadecvate, rediscutarea constanta a statutului judecatorului si discursul public pentru decredibilizarea magistraturii, precum si instabilitatea cadrului de pensionare si salarizare.
Asa-zisa presiune din interiorul sistemului reprezinta, practic, o problema inexistenta, din moment ce ea a fost indicata drept ultima de catre subiectii chestionarului. Tot in categoria falselor probleme regasim promovarea la ICCJ, eliminarea concursului pentru vicepresedintii de instante si lipsa de transparenta a CSM, delegarile si detasarile.
Intr-adevar: o chestiune relativ vizibila in sondaj (din punctul de vedere al numarului de judecatori care au indicat-o) o constituie managementul instantelor (atat la nivelul de presedinti, cat si in ceea ce priveste colegiile de conducere, in general), insa aceasta se situeaza la mare distanta de problemele indicate mai sus: schemele insuficiente, volumul de activitate, normarea muncii, legislatia instabila si sediile necorespunzatoare.
Iata comunicatul CSM cu rezultatele sondajului:












Întâlnire neașteptată în Vinerea Mare: Virgil Nanu și Nicușor Dan s-au întâlnit la slujba de la Mănăstirea Cornu
PLÂNGÂ(ND), #REZIȘTII MONITORUL CITEAU – Game over: în Monitorul Oficial au fost publicate decretele de numire în funcții a noilor șefi ai PICCJ, DNA și DIICOT. După decizia lui Nicușor Dan de a numi la conducerea marilor parchete procurorii propuși de ministrul Justiției Radu Marinescu, poți jura că pentru adepții #rezist-USR viața nu mai are nicun rost
Cel mai bun comentariu făcut de Crin Antonescu: „Există posibilitatea ca mulți membri ai haitei să turbeze”






