
Sinăianca Ana Bogdan a reușit să se califice în turul al treilea de la Wimbledon. Ana s-a calificat în faza următoare după ce a revenit spectaculos împotriva americancei Alycia Parks. Aceasta din urmă și-a adjudecat primul set, scor 6-1, însă românca și-a revenit și a intors soarta partidei în favoarea ei, scor final: 1-6, 6-3, 6-2, după un meci care a durat o oră și 42 de minute.
Ana Bogdan s-a calificat, în premieră, în turul 3 acolo unde va da peste ucraineanca Lesia Tsurenko. A doua româncă a zilei în turneul de la Wimbledon a fost Irina Begu. Tenismena din București s-a calificat în turul al doilea după ce s-a impus în trei seturi în fața canadiencei Rebecca Marino, la capătul a 2 ore de jos, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2. Begu este cea de-a patra sportivă din România calificată în turul secund la Wimbledon, după Cristian și Cîrstea. Irina va juca mai departe cu rusoaica Anna Blinkova.
Sorana joacă, tot azi, cu Jelena Ostapenko, iar Jaqueline o va avea ca adversară pe câştigătoarea partidei Maia Haddad – Iulia Putinţeva. În primul tur, Jaqueline Cristian a trecut de italianca Bronzetti, această victorie fiind prima din carieră pe iarbă pentru sportiva antrenată de Horia Tecău. Sursa:eurosport.ro