
CSM Petrolul Ploieşti s-a calificat la Turneul Final al Cupei României din postura de câştigătoare a Grupei D! Trupa ploieșteană s-a impus şi în cel de-al doilea meci din „Polivalenta” olteană, susţinut în faţa gazdelor de la SCM „U” Craiova: 72-70! Un joc care a fost cât p-aci să se ducă în prelungiri la fel cum s-a întâmplat și în primul, succes 86-78 cu Timișoara, după cele 5 minute ,,extra”.
S-au dus lupte grele sub cele două panouri, am avut probleme cu pivoţii, Brkic acumulând 4 faulturi în minutul 22, iar Henry „numai” 3 încă din prima repriză, dar de fiecare dată când Craiova şi-a făcut ceva iluzii, a venit răspunsul „galben-albaştrilor”, cu Kenny Funderburk Jr. în rol de MVP, el adăugând în acest joc 22 de puncte celor 32 din disputa cu timișorenii!
Cum era de aşteptat, finalul a fost pe cât de tensionat, pe atât de atipic pentru un meci de baschet. CSM-ul a condus în două rânduri la un punct, 69-68 şi 71-70, când mai erau 10, respectiv 6 secunde din meci şi, deşi Funderburk Jr. a încercat să rateze ambele „libere” de care a beneficiat, a… reuşit să o facă o singură dată, oferindu-le adversarilor şansa de a trimite partida în prelungiri şi a lupta în continuare pentru diferenţa de 6 puncte de care aveau nevoie! N-au reuşit, însă, să egaleze, pentru că Greene şi Zotov au ratat şi ei de la linia de fault, fără să vrea, de data aceasta, iar CSM Petrolul este calificată la Turneul Final!
Lotul folosit de Mihai Popa, Ionuţ Ivan, Nemanja Tomic şi Robert Munteanu în acest joc a fost următorul: Funderburk Jr. (22 puncte, 5×3), R. Johnson (11), Brkic (10), Carpenter (9), Henry (8), B. Popa (5, 1×3), Corpodean (5, 1×3), G. Angelian (2), L. Diaconescu, V. Negoiţescu, R. Pătraru şi D. Raşoga. Pentru Turneul Final de anul viitor (13-17 februarie 2024), s-au mai calificat U-BT Cluj-Napoca, CSO Voluntari, Rapid Bucureşti, BC CSU Sibiu, CSM Târgu Mureş, CSM Oradea şi CSM Constanţa, din postura de ocupante ale poziţiilor secunde cu o victorie şi cele mai bune coşaveraje. Sursa:csmploiesti.ro