Căutat în țară pentru că a jefuit și șantajat maneliști, interlopul Florin Duduianu a fost arestat în SUA, alături de alți 47 de români

Căutat în țară pentru că a jefuit și șantajat maneliști, interlopul Florin Duduianu a fost arestat în SUA, alături de alți 47 de români

48 de presupuși membri ai unei rețele criminale românești, care ar fi furat sute de mii de dolari de pe carduri sociale, au fost arestați în comitatul Orange din California, au anunțat autoritățile într-o conferință de presă. Printre cei arestați este și Florin Duduianu, unul dintre cei mai căutați infractori din România, aflat pe lista „Most Wanted” a Poliției Române.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Potrivit unui comunicat al anchetatorilor din Orange County, în 2023, în California s-au furat prin operațiuni de skimming mai mult de 108 milioane de dolari de pe cardurile sociale, pe care statul le-a alocat familiilor cu venituri mici. Responsabile ar fi mai multe grupări, între care și cea coordonată de Florin Duduianu.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Suspecții ar fi instalat dispozitive de skimming în magazine și le-au folosit pentru a fura datele de pe cardurile sociale utilizate pentru cumpărarea de alimente de produse pentru copii. Cu cardurile clonate, suspecții au cumpărat diverse produse – în principal lapte praf pentru copii și băuturi energizante – pe care le-au revândut în Mexic, iar banii au fost redirecționați către familiile din România

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

„Vizarea californienilor vulnerabili, care încearcă să asigure nevoile de bază pentru ei înșiși și familiile lor este o crimă odioasă”, a spus procurorul general Rob Bonta. „Sunt recunoscător pentru munca laborioasă depusă de Procuratura Comitatului Orange pentru a-i trage la răspundere pe autorii din spatele unor astfel de infracțiuni”.

Potrivit procuraturii, câțiva dintre suspecții arestați au postat pe rețelele sociale fotografii cu ei conducând mașini de lux, în valoare de sute de mii de dolari, sau în care își etalau ceasurile Rolex, hainele și încălțămintea de designer.

Între cele 48 de persoane arestate sunt și minori care au sub 14 ani.

Anchetatorii au mai spus că cei mai mulți dintre suspecții români intraseră ilegal în SUA.

Florin Duduianu, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare în România încă din 2020, este acuzat de şantaj, tâlhărie si tâlhărie calificată, într-un dosar în care victimele erau cântăreţi de manele. El a fost prins și arestat de autoritățile din SUA în urmă cu câteva luni.

„În perioada octombrie 2017 – iulie 2020, inculpaţii, cunoscuţi în spaţiul social având ca preocupare săvârşirea de fapte cu violenţă, profitând de reputaţia conferită de apartenenţa la o anumită familie, prin violenţe şi ameninţare cu acte de violenţă, au constrâns persoanele vătămate, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul muzical, să le remită sume importante de bani, imediat sau în viitor şi să participe în mod gratuit la anumite evenimente viitoare”, anunţau, în 2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un comunicat.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191