
Doi români, Nandito Badea, în vârstă de 21 de ani, și George Stana, de 25 de ani, au fost condamnați la închisoare după ce au înjunghiat un jurnalist iranian din Marea Britanie. Procurorii au declarat că cei doi acționează ca reprezentanți ai guvernului iranian. Teheranul neagă orice implicare.
Pouria Zaratifoukolaei, cunoscut sub numele de Pouria Zeraati, un jurnalist britanic de origine iraniană care lucrează pentru Iran International, a fost înjunghiat de trei ori în picior în apropierea casei sale din sud-vestul Londrei, în martie 2024. Autorii atacului au fost chiar cei doi români, care și-au primit și pedepsele.
Doi români din Marea Britanie, condamnați la închisoare după ce au înjunghiat un jurnalist
Nandito Badea, în vârstă de 21 de ani, și George Stana, în vârstă de 25 de ani, au pledat nevinovați la acuzațiile de vătămare corporală, dar și-au primit pedepsele în iunie. Badea a fost condamnat la 8 ani de închisoare, iar Stana la 12 ani, conform Reuters.
În timpul procesului, procurorii au declarat că, de fapt, trei bărbați l-au vizat pe Zeraati, al cărui angajator, o companie de televiziune finanțată de saudiți, critică guvernul Iranului și a fost desemnată drept organizație teroristă de Teheran.
Iranul a negat orice implicare
Procurorul Duncan Atkinson a declarat că atacul a fost ordonat de o terță parte care acționează în numele statului iranian. Iranul a negat orice implicare. Cel de-al treilea bărbat acuzat de complicitate, David Andrei, a fost arestat în România, dar nu a fost implicat în proces.
Mai multe pentru tine
Judecătoarea Bobbie Cheema-Grubb a declarat că este sigură că atacul a fost comis în beneficiul unei puteri străine. Un purtător de cuvânt al Iran International a declarat că postul e încântat de faptul că acest caz s-a încheiat și a mulțumit poliției și guvernului britanic pentru eforturile depuse.
„Atacul asupra lui Pouria a fost îngrozitor, terifiant pentru el și soția sa și șocant pentru colegii săi de la Iran International”, au spus reprezentanții postului, conform sursei mențioante.




GAȘCA LUI BOLOJAN, PRESIUNE PE JUDECĂTORI – CSM denunță atacurile lansate de PNL împotriva judecătorilor de la Tribunalul Ilfov și Tribunalul București, care au dat soluții favorabile opozanților lui Ilie Bolojan: „Declarațiile sunt fără precedent… Contestarea publică a rolului și legitimității instanțelor de către o parte aflată într-un proces reprezintă un comportament incompatibil cu exigențele unui stat de drept, de natură să exercite presiuni asupra judecătorilor”
MINUNE ÎN PLOIEȘTI! A fost nevoie de O LUNĂ pentru ca administrația locală să trimită o echipă să repare semaforul de pe Rudului-Plăieșilor
Cătălina Bozianu (PMP Prahova) susține apelul lui Eugen Tomac către Ilie Bolojan: „Flexibilitate, nu compromisuri de principiu”





