Europeanul de la Ploiești este pregătit la București

Europeanul de la Ploiești este pregătit la București

Sala Sporturilor Olimpia va găzdui în vară Campionatul European U18, Divizia A, la baschet feminin. La această competiție sunt implicate și trei dintre componentele echipei de baschet a CSM Ploieşti, proaspăt campioane naţionale. Este vorba despre Agnes Zane (MVP-ul Turneului Final din weekend), Ioana Savu (nominalizată în „best five” al turneului) şi Dariana Păuşan.

Acestea au fost convocate la o nouă acţiune pe care Federaţia Română de Baschet o organizează în vederea pregătirii şi selecţiei lotului ce va participa la Europeanul U18, Divizia A. Zane, Savu și Păușan, se vor prezenta pe 6 iunie la Bucureşti pentru stagiul pe care staff-ul condus de Miroslav Popov l-a planificat până pe data de 31 iulie.

Campionatul European de Baschet Feminin U18 – Divizia B va avea loc în perioada 2-11 august la Ploieşti, România fiind repartizată în Grupa D, alături de Bosnia Herţegovina, Suedia, Ucraina şi Muntenegru. Cele trei baschetbaliste au fost prezente şi la precedentul stagiu de pregătire al „tricolorelor”, desfăşurat în perioada aprilie – mai la Arad. Clubul ploieștean putea avea chiar patru jucătoare la națională, însă Karina Munteanu, jucătoare convocată şi ea cu regularitate la lotul naţional al generaţiei 2006, va rata, din cauza unei accidentări, competiţia din această vară.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191