
Mugur Mihăescu, alias Garcea, este în culmea fericirii! Actorul a devenit, ieri, bunic chiar de ziua lui de naștere, când a împlinit frumoasa vârstă de 59 de ani. Fiica lui dragă, Ivona, a dus o lume o fetiță de toată frumusețea după care Garcea este topit!
Mugur Mihăescu, alias Garcea de la Vacanța Mare, a primit cel mai prețios și mai frumos cadou, ieri, de ziua lui naștere.
„De ziua mea am devenit și bunic”
Simpaticul actor a anunțat, prin intermediul unui mesaj emoționant postat pe rețelele de socializare, că este „cel mai fericit dintre pământeni”.
Mircea Roșca, PNL Prahova: România a fost și rămâne alături de Ucraina!
Fiica sa, Ivona(30 de ani), a adus pe lume primul ei copil chiar de ziua de naștere a tatălui ei.
„De ziua mea am devenit și bunic. Sunt cel mai fericit dintre pământeni”, a scris Mugur Mihăescu pe rețelele de socializare.
Cu cine este căsătorită frumoasa fiică a lui Mugur Mihăescu, Ivona?
Mugur Mihăescu a avut mereu o relație specială cu fiica lui, Ivona, la care ține ca la ochii din cap.
Acum, odată cu venirea pe lume a nepoatei sale, Garcea se pregătește pentru rolul de bunic cu normă întreagă.
Ivona este unica fiică a lui Mugur Mihăescu și a fost reprezentat mereu mândria tatălui ei. Spre deosebire de tatăl ei, ea ales un drum discret și și-a ținut viața departe de lumina reflectoarelor.
Ivona a studiat și stabilit pentru o perioadă în Marea Britanie, loc unde și-a clădit o carieră de succes în domeniul imobiliar. Este căsătorită cu Vlad Gabura, alături de care formează un cuplu de mai mulți ani. Cei doi s-au cunoscut în perioada studiilor din Marea Britanie, iar relația lor a evoluat frumos în timp și a culminat cu căsătoria civilă și religioasă, care a avut loc anul trecut.
Nunta lor a avut loc într-un decor clasic, în aer liber, cu o clădire de arhitectură istorică în fundal, completată de vegetație bogată și de soarele blând al unei zile de vară. Ivona a fost apariția zilei, purtând o rochie albă spectaculoasă, cu detalii fine din paiete și pene, care i-au conferit un aer sofisticat și modern. Ținuta a fost completată de pantofi stiletto argintii și o coafură lejeră, cu bucle naturale, care i-au pus în valoare trăsăturile delicate.
Mai multe pentru tine
Tânăra a păstrat discreția și în ce privește sarcina, împărtășind doar câteva fotografii după petrecerea de „gender reveal”, care au făcut deliciul fanilor.




Strigăt de disperare la ușa primarului Polițeanu! O familie cu 9 copii, evacuată din casă, umilită și plimbată pe la ghișeele Primăriei Ploiești. „Primarul nu vrea să ne primească în audiență. Suntem la zi cu plata chiriei!”
Virgil Nanu: Lucrările la două obiective strategice din infrastructura de gaze a Prahovei avansează conform planului






