Pivot cu experiență pentru Prahova

Pivot cu experiență pentru Prahova

Activ Prahova Ploiești a oficializat transferul handbalistei Carmen Șelaru. Jucătoarea de 32 de ani a semnat un contract cu gruparea prahoveană, iar mâine va face cunoștință cu noile sale colege. Șelaru a evoluat ultima oară la SCM Craiova, handbalista din Olteania având în CV câștigarea Cupei EHF, în 2018. Ea vine să ajute formația antrenată de Dragoș Dobrescu în tentativa de a se califica la Turneul Final și, implicit, la promovarea în Liga Florilor. Principalul Dobrescu are acum o nouă soluție pe postul de pivot acolo unde se mai află doar Ani Dumitrașcu. Mai era Mara Arvatu, însă aceasta alături de sora ei, Ada, a plecat la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Staff-ul tehnic a apelat, de nevoie, la Larisa Capră cea care nu a mai evoluat ca pivot de ani buni. Așa s-a întâmplat și la Constanța acolo unde Larisa și colegele ei au întâlnit echipa locală, Neptun. A fost un antrenament oficial, cu public, prahovencele impunându-se, 41:21, după ce la pauză au condus cu 20:10. Pentru Activ Prahova au jucat: Ivașcu, Abed-Kader, Paraschiv – Beșleagă 7 goluri, Alexandru 5, Dumitrașcu 5, Berbece 4, Vrabie 4, Sava 4, Epureanu 3, Fînaru 3, Capră 2, Ilie 2, Andrița 2.

Handbalistele Prahovei au jucat din nou în Divizia A după aproape patru luni de zile. Partida a făcut parte din etapa a 8-a a Seriei A acolo unde s-au mai înregistrat următoarele rezultate: Sepsi Sf. Gheorghe-Spartac București 47-20, Unirea Slobozia – Unirea Dobroești 36-27 în timp ce liderul CSM Slatina, 18 puncte, a stat. După succesul de la malul mării, trupa prahoveană se menține pe locul 2 în clasament, cu 18 puncte. Runda viitoare, duminică, 4 februarie, echipa susținută de Consiliul Județean Prahova are un meci foarte important, pe teren propriu, la Sala Sporturilor Olimpia, urmând să înfrunte Unirea Slobozia, locul 3, 15 puncte. Sursa foto:facebook/cs activ prahova

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191