
FC Petrolul Ploiești continuă să beneficieze de sprijinul comunității prahovene. Filiala Județeană Prahova a Asociației Comunelor din România, prin primarii comunelor membre, își reafirmă susținerea pentru echipa-fanion a județului și îi îndeamnă pe toți prahovenii să fie alături de „lupii galbeni” în noul sezon.
Dincolo de mesajul public de încurajare, primarii ACoR Prahova susțin în mod concret clubul prin achiziționarea de abonamente, un gest care demonstrează implicarea administrațiilor locale în consolidarea legăturii dintre comunități și simbolul fotbalului prahovean.
„Întâlnirea de astăzi cu reprezentanții FC Petrolul Ploiești a reconfirmat un lucru important: echipa-fanion a județului are nevoie de sprijinul întregii comunități. Petrolul este mai mult decât un club de fotbal – este un simbol al Prahovei. De aceea, vă invit să fim alături de echipă prin achiziționarea de abonamente pentru noul sezon și prin prezența noastră în tribune. Fiecare abonament și fiecare meci la care participăm reprezintă un gest concret de susținere și încredere. Haideți să demonstrăm că suntem uniți și că susținem împreună fotbalul prahovean. Ne vedem pe stadion, alături de Petrolul! Noi, primarii din Prahova, trebuie să fim al 12-lea jucător al Petrolului!”, a declarat Vasilică Diaconu, primarul comunei Măgurele și președintele ACoR Prahova.
Mesajul transmis de ACoR Prahova evidențiază faptul că Petrolul Ploiești reprezintă mai mult decât o echipă de fotbal. Clubul este un reper al identității județului, iar susținerea lui înseamnă susținerea unei tradiții care unește generații de suporteri și comunități din întreaga Prahova.




PSD Ploiești se opune majorării taxelor pregătite de administrația Polițeanu. Bogdan Toader: „Nu vom accepta ca ploieștenii să plătească mai mult!”
Polițeanu pregătește impozite mai mari pentru ploieșteni! Locuințele vor fi reîncadrate pe zone fiscale, iar cetățenii riscă să plătească în plus pentru asfalt, gaze și canalizare – utilități de bază care ar fi trebuit să existe de zeci de ani!
Consilierul lui Polițeanu a plecat la Timișoara „să apere democrația europeană”. Dar ce face Mihai Tonșciuc pentru ploieștenii care l-au ales?




