
Potrivit reprezentanţilor Lidl, situația s-a reluat și după ce persoanele respective au depășit linia caselor de marcat, unde s-au alăturat alți 2 posibili cunoscuți ai celor implicați în conflict, devenind extrem de violenți. „În acel moment, agenții de pază au evaluat situația ca fiind una de risc ridicat, așadar au apelat imediat serviciul 112, dar și agenții de la firma de intervenție rapidă parteneră. Până la venirea Poliției, cei 2 agenți de pază din magazin i-au izolat pe cei implicați în conflict, pentru a putea proteja atât clienții din acea zonă, cât și angajații noștri”, au explicat reprezentanţii Lidl.
„La acest moment, situația este gestionată de către autoritățile competente. Confirmăm faptul că agenții de pază au respectat procedurile interne Lidl, respectiv au încercat în primă fază să aplaneze conflictul, și, în funcție de rezultat și de potențialul risc, au solicitat ajutorul Poliției și al agenților de la intervenții rapide.
Suntem la curent că în mass media s-a vehiculat informația conform căreia un client / clientă ar fi intervenit în a-i separa pe cei aflați în conflict pentru că agenții de pază nu ar fi reacționat, însă din informațiile pe care le avem în acest moment și din imaginile suprinse pe camerele din sistemul de supraveghere, această informație nu este confirmată”, au mai precizat reprezentanţii Lidl.