Schimbare majoră în contestarea amenzilor de circulație. Președintele a promulgat legea

Schimbare majoră în contestarea amenzilor de circulație. Președintele a promulgat legea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Șoferii care vor să conteste amenzile primite o pot face de acum încolo la judecătoria pe raza căreia își au domiciliul, nu la judecătoria pe raza căreia au comis fapta pentru care au fost amendați.  

Primăria Valea Călugărească nu mișcă un deget, în timp ce accidentele mortale se înmulțesc. Prefectura cere parapeți de beton pe DN1B

Actul normativ promulgat stabileşte posibilitatea de a depune plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, în prezent plângerea fiind depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

SURSE/ Se pregateste reducerea aparatului bugetar din subordinea CJ Prahova. Cele 3 muzee ar putea fi comasate

„Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede legea pentru modificarea art. 118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit Agerpres.

Ce spune Virgiliu Nanu (CJ Prahova) despre scumpirile Hidro Prahova

Preşedintele a promulgat şi legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern.

Actul normativ prevede actualizarea cadrului legislativ în domeniul auditului public intern.

Potrivit unei prevederi introduse în Parlament, „auditul public intern prevăzut de prezenta lege, desfăşurat de către autorităţile şi instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale nu se exercită asupra activităţii de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, respectiv cu privire la datele şi informaţiile obţinute, identitatea surselor de informaţii, metodele şi mijloacele concrete utilizate, precum şi la alte date şi informaţii specifice”.

De asemenea, şeful statului a semnat vineri şi decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Daniel Ghiţă în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în prezent delegat în funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, având gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a pensionării, la data de 25 iulie 2023.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191