Şi-a început ziua cu o țuiculiță! Un şofer din Prahova, prins băut la volan, la 7 dimineața

Şi-a început ziua cu o țuiculiță! Un şofer din Prahova, prins băut la volan, la 7 dimineața

*Depistat, la orele dimineții, la volan, sub influența alcoolului*

Virgil Nanu, CJ Prahova: „Lucrările de modernizare la Spitalul „Buna Vestire” avansează rapid!”

 

Consiliul Judetean investeste 28 milioane de euro in centrale fotovoltaice care vor asigura autonomia energetica a localitatilor din judet

La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Bănești au oprit, pentru control, o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Șotrile.

Victor Ponta promite grațierea lui Călin Georgescu dacă ajunge președinte: ‘Da, pe toți care au dosare politice’

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.46 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Comunicat IJP Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191