
Proiectul caritabil strânge fonduri pentru tratamentul în Germania al unei absolvente ASE, diagnosticată cu gliom de gradul IV.
Proiectul caritabil „Furtul de la Scara B” a fost lansat pentru a susține cazul Arianei Vlaicu, o tânără de 23 de ani din București, diagnosticată cu tumoră talamică dreaptă și gliom de gradul IV – una dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral.
În urmă cu doar un an, Ariana își încheia studiile la Academia de Studii Economice și se angaja la IBM, pășind cu încredere în viața profesională. Totul s-a schimbat brusc într-o dimineață, când o durere intensă de cap și o stare generală de rău au condus-o la spital. Primele investigații realizate la Spitalul „Bagdasar-Arseni” au arătat prezența unei hidrocefalii cauzate de o tumoră cerebrală. A urmat o intervenție chirurgicală de urgență, însă biopsia a confirmat diagnosticul devastator.
Tratamentul Arianei a început cu protonoterapie în străinătate – procedură nedisponibilă în România și extrem de costisitoare, estimată la 100.000 de euro. Ulterior, medicii au recomandat imunoterapie și radioterapie, tratamente realizate atât în Franța, cât și în România, însă boala a recidivat.
În prezent, speranța tinerei se leagă de terapia cu vaccinuri pe bază de celule dendritice, administrată la o clinică din Köln, Germania. Fiecare cură de tratament, ce durează șapte zile, costă aproximativ 40.000 de euro. Vaccinurile sunt produse din material tumoral trimis anterior în laboratorul german și trebuie administrate la un interval de două luni.
Pe lângă lupta cu boala, Ariana se confruntă acum și cu o pneumonie severă, care a necesitat internarea ei într-un spital privat de lângă București. Costurile pentru o singură lună de spitalizare ajung la 60.000 de lei – o sumă uriașă pentru familie.
„Furtul de la Scara B” își propune să adune fondurile necesare pentru ca Ariana să-și poată continua tratamentele și să aibă o șansă reală la viață. Comunitatea este chemată, încă o dată, să demonstreze că solidaritatea poate învinge neputința în fața unei boli nemiloase.





Parbrizarii au împânzit din nou intersecțiile din Ploiești! Se doarme la Poliția Locală și în Primărie?
Virgil Nanu continuă investițiile în energie verde: 20 de localități din Prahova vor reduce cheltuielile cu energia electrică
Deputatul AUR Andrei Gușă acuză manevrele primarului Polițeanu pentru Târgul de Crăciun: „A găsit „vinovați” ca să ascundă propriile manevre cu firma Authentic Technology Events!”




