
Restaurantele, fast-food-urile şi cantinele mai au la dispoziţie doar două zile pentru a trece în meniu absolut toate ingredientele fiecărui preparat, plus valoarea nutritiţională.
Din 15 martie, Protecţia Consumatorului a decis ca meniurile din restaurante să conţină, pe lângă informaţiile generale, şi cantitatea produsului, valoarea nutritivă, aditivii şi alergenii.
Decizia, spun patronii, înseamnă, evident, costuri în plus la realizarea meniurilor. Costuri care într-un final vor fi suportate tot de clienţi.
Noile regulie ar fi trebuit să fie în vigoare încă din decembrie 2022, însă au fost amânate pentru luna aceasta. Dacă administratorii de restaurante nu se vor conforma, în primă fază, vor primi avertismente, iar apoi vor fi amendaţi.
„Ordinul nr. 201/2022 al Președintelui ANPC conține elemente esențiale pentru sănătatea consumatorilor, considerate de specialiștii instituției a fi deosebit de importante, în beneficiul consumatorilor căci, dacă, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare și valorile lor nutriționale, tot așa este normal să se regăsească același tip de informații care să descrie un preparat culinar servit într-o locație de alimentație publică.
În acest fel, consumatorii pot lua decizia în cunoștință de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul”, arată reprezentanții ANPC.




GAȘCA LUI BOLOJAN, PRESIUNE PE JUDECĂTORI – CSM denunță atacurile lansate de PNL împotriva judecătorilor de la Tribunalul Ilfov și Tribunalul București, care au dat soluții favorabile opozanților lui Ilie Bolojan: „Declarațiile sunt fără precedent… Contestarea publică a rolului și legitimității instanțelor de către o parte aflată într-un proces reprezintă un comportament incompatibil cu exigențele unui stat de drept, de natură să exercite presiuni asupra judecătorilor”
MINUNE ÎN PLOIEȘTI! A fost nevoie de O LUNĂ pentru ca administrația locală să trimită o echipă să repare semaforul de pe Rudului-Plăieșilor
Cătălina Bozianu (PMP Prahova) susține apelul lui Eugen Tomac către Ilie Bolojan: „Flexibilitate, nu compromisuri de principiu”

