
La data de 15 mai a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpina în timp ce acționau pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din municipiu au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani.
Întrucât tânărul din municipiul Câmpina manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la substanța Cannabis, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Video PHonline.ro
Loading...




Șrdință la Prefectura Prahova despre noile măsuri fiscale, pregătirea pentru caniculă și problemele persoanelor vârstnice
Președintele PSD Ploiești a transmis un mesaj elevilor care dau BAC-ul: Rămâneți concentrați și priviți acest examen ca pe un nou început!”
Viceprimarul Alexandru Săraru (AUR) susține că Mihai Polițeanu vrea să-l elimine pentru că a devenit o voce incomodă: „M-am opus tunului imobiliar al benzinăriei MOL și paradei LGBT. L-am chemat în instanță pe primarul Polițeanu pentru toate acuzațiile nefondate”






