
Maia Trandafir a acceptat pentru prima dată să vorbească deschis despre viața ei într-un podcast realizat chiar de mama sa, Teo Trandafir. Deși a crescut departe de lumina reflectoarelor și a preferat mereu discreția, tânăra de 22 de ani a impresionat prin sinceritate, maturitate și sensibilitate.
Teo Trandafir a vorbit de multe ori despre relația specială pe care o are cu fiica sa adoptivă și despre faptul că Maia reprezintă cea mai mare realizare a vieții sale. Relația dintre cele două s-a transformat, în timp, într-una bazată pe respect și încredere, iar prezentatoarea spune că Maia este un om extrem de complex și profund.
„Cred că ești cel mai complex om pe care-l cunosc. Tu nu-ți dai seama, pentru că te vezi din interior. Dar, văzut din exterior, tu ești un om atât de plin de calități – iertați-mă, știu că e fii-mea, dar vă spun de-adevăratelea!”.
În timpul discuției, Teo și-a amintit și de perioada în care Maia era copil și începea să descopere pasiunea pentru desen.
„Când avea vreo 6 ani, mi-a făcut primul desen care pe mine m-a spart în nas, fata cu umbrela. Și apoi ai început să desenezi tehnic. Unde crezi că va duce asta?”, a întrebat-o Teo pe Maia.
„Mă plimbă și-mi dă voie să descopăr tot felul de frumuseți, nișate într-adevăr, dar n-are limită. Arta mea e matematică, arta mea e suflet, arta mea imperfectă. Mă duce pe drumul meu, mă urmărește peste tot. E trăire pe hârtie. Pentru mine, arta deseori a fost un refugiu în clipele în care nu ştiam eu ce simt. O coală de hârtie şi un creion, grafitul ăla simplu, carbonul ăla de care ne place nouă să vorbim, te duc pe bune în străfundurile tale. Eşt hârtia şi grafitul cu care desenezi, aşa că indiferent ce iese pe hârtie, tu eşti ăla, imperfect în perfecţiunea s”.
Maia a vorbit și despre firea sa introvertită și despre felul în care privește lumea din jur: „Sunt surprinzător de introvertită, nu ştiu de ce. Am prea multe de spus şi fac o pauză, care se transformă în linişte”.
Maia Trandafir face peruci pentru femeile bolnave de cancer
În podcast, Teo Trandafir a dezvăluit și unul dintre gesturile impresionante făcute de fiica sa. Prezentatoarea a povestit că Maia își lasă părul să crească pentru a ajuta femeile care și-au pierdut podoaba capilară din cauza bolii.
„Maia e unul dintre cei mai frumoşi oameni pe care îi cunosc, pe dinăuntru şi pe dinafară. A făcut şi face în continuare un lucru pentru care eu aş cere mai mult decât cere ea, pentru că e modestă. Aş vrea să îi vedeţi părul, e până la fund. De ce îi trebuie părul ăsta? Ei îi trebuie, de fapt, ca să facă peruci pentru femeile care nu mai au păr, din motivele pe care le înţelegeţi foarte bine. Eu, dacă aş fi o firmă care face produse de îngrijirea părului, aici m-aş băga:, e tânără, e frumoasă, e atentă, e ţiplă, are o imagine perfectă, nu a fost introdusă în niciun scandal vreodată… Nu sunt firmă de produse de îngrijire a părului, wow!”.
Discuția dintre cele două a ajuns și la unul dintre cele mai grele momente din viața lor, atunci când Teo Trandafir a avut grave probleme de sănătate și a fost internată.
„M-am gândit inclusiv la plasament – abia ştiam să-l pronunţ, să-l scriu sigur nu. Eram clasa a Dar, având conexiunea noastră, ceva nu m-a lăsat să pierd speranţa – e un cuvânt mic pentru ce simţeam atunci – , puterea să ştiu că tu vii. A fost o perioadă pe care am navigat-o mult în lumea mea internă, unde tu erai oricum mereu. Absenţa ta fizică a durut pentru că tu erai toată lumea mea. Mie nu-mi trebuiau prieteni, nu-mi trebuia şcoală. Eu dacă eram pe fotoliu, la tine pe umă Conexiunea noastră e una foarte puternică şi, mai ales în perioada aia, eram duminică de duminică la biserică, în genunchi, împreună cred că a fost o ţară întreagă”.
„Ce e al meu e doar al meu”
Maia a vorbit și despre adopție și despre momentele în care a simțit că este diferită de ceilalți copii.
„În mai multe momente ale vieţii mele, am început să mă uit şi într-o parte, şi-n alta şi să-mi zic: «Stai puţin, că la vecinul nu e ca la noi». În clasele mici, nu am simţit treaba asta, pentru că toţi eram copii, eram mai ocupaţi cu ce are fiecare în pacheţel, cu jucăriile de acasă, lucruri mici. Odată ce anii au început să treacă, diferenţele au început să apară până şi în jucăria aia. Pentru mine, lucrurile astea nu au contat niciodată, mie îmi plăcea să stau afară, eu fugăream fluturi, culegeam floricele, făceam coroniţe, mă jucam în Aveam alte preocupări. Şi atunci când întrebările au început să curgă, am început să mă simt uşor, uşor bizară”.
Mai multe pentru tine
Tânăra a recunoscut și că este foarte posesivă când vine vorba despre mama sa.
„„Foarte, extrem de posesivă. Ce e al meu e doar al meu. Aşa cum nu pretind nimic din ce e al altuia, aşa nu pot lăsa pe nimeni să pretindă ce e al meu. Unele lucruri sunt doar ale mele. Sunt un om altruist aşa cum m-ai creat tu, prin pur exemplu. De asta ce e al meu e doar al meu, dar eu sunt a tuturor. Dar când vine vorba de tine, lucrurile stau un pic altfel, pentru că tu, la rândul tău, te dedici şi te oferi omului din faţa ta şi nu am cum să te ţin din asta. Au fost momente în copilărie în care nu aveam cum să înţeleg”.
Emoționată până la lacrimi, Teo Trandafir a încheiat discuția cu o declarație extrem de puternică despre legătura dintre ele.
„Familiile nu sunt cele despre care crezi că sunt familii. Ele se creează, se educă, se aşteaptă şi, mai ales, se cred. (…) Nimeni nu poate să-mi spună vreodată – decât cu preţul vieţii, dacă doreşte neapărat – că nu e copilul meu. Aşa cum tu eşti posesivă cu mine, şi eu cu tine. Nu poate niciodată cineva să-mi spună mie ce am trăit noi două”




BREAKING/ Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de premier. Câte zile are Tomac la dispoziție să formeze un guvern
Administrația Polițeanu, „drifturi” cu chiriașii din Ploiești. Familie cu copii mici, cu chiria plătită pe tot anul, EVACUATĂ din casă
Încă o familie, cu cinci copii, evacuată de Primăria Ploiești. Deputatul Bogdan Toader și consilierii PSD cer soluții imediate pentru oamenii aruncați în stradă






