
Marilena Stanciu a fost aleasă președinte al Organizației Seniorilor Social-Democrați (OSSD) Prahova, în cadrul Conferinței organizației județene, eveniment care a reunit membri și lideri ai PSD Prahova, precum și reprezentanți ai conducerii naționale a organizației.
În cadrul reuniunii, președintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, a evidențiat rolul important pe care seniorii îl au în societate și necesitatea implicării acestora în viața publică.

„Seniorii merită să fie ascultați. Am participat la Conferința Organizației Seniorilor Social Democrați Prahova, un eveniment care a reunit oameni cu experiență de viață, oameni care au contribuit prin muncă și implicare la dezvoltarea comunităților noastre”, a transmis liderul PSD Prahova.
Acesta a felicitat-o pe Marilena Stanciu pentru alegerea în funcția de președinte al OSSD Prahova și i-a urat succes în noul mandat.
La rândul său, Marilena Stanciu a declarat că alegerea în această funcție reprezintă atât o onoare, cât și o responsabilitate majoră. Noul președinte al organizației și-a propus să transforme OSSD Prahova într-un model de implicare și solidaritate la nivel național.
„Astăzi am trăit una dintre cele mai frumoase și emoționante zile din activitatea mea publică. Sunt onorată și profund recunoscătoare pentru încrederea pe care mi-au acordat-o atât de mulți oameni minunați”, a afirmat aceasta.

Marilena Stanciu a subliniat că obiectivul său este construirea „celei mai puternice organizații a pensionarilor din România”, bazată pe unitate, implicare și apropiere de oameni. Totodată, ea a precizat că organizația va rămâne conectată la nevoile reale ale seniorilor și va promova dialogul, respectul și colaborarea.
„Vom fi prezenți acolo unde este nevoie de noi, vom asculta, vom colabora și vom căuta soluții pentru problemele reale ale persoanelor vârstnice”, a transmis noul lider al OSSD Prahova.
În discursul său, Marilena Stanciu a mulțumit colegilor și liderilor PSD Prahova, precum și reprezentanților OSSD pentru sprijinul acordat, remarcând prezența invitaților din conducerea națională și a reprezentanților locali ai partidului.




BREAKING/ Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de premier. Câte zile are Tomac la dispoziție să formeze un guvern
Administrația Polițeanu, „drifturi” cu chiriașii din Ploiești. Familie cu copii mici, cu chiria plătită pe tot anul, EVACUATĂ din casă
Încă o familie, cu cinci copii, evacuată de Primăria Ploiești. Deputatul Bogdan Toader și consilierii PSD cer soluții imediate pentru oamenii aruncați în stradă






