
Proiectul „Drumul lui Bachus” începe să prindă contur în județul Prahova, odată cu avansul lucrărilor pe primul tronson de piste de biciclete, între Mizil și Gura Vadului.
Președintele Consiliului Județean, Virgil Nanu, a verificat la fața locului stadiul șantierului, subliniind mobilizarea constructorului și importanța investiției pentru mobilitatea verde și dezvoltarea turismului în zonele viticole ale județului.
Ședință la CJ Prahova/ Rețeaua de gaze de pe Valea Slănicului, în proces accelerat!
„Drumul lui Bachus” prinde contur!
Zilele trecute am fost pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor la primul tronson de piste de biciclete din acest proiect important pentru mobilitatea verde în Prahova.
Constructorul este mobilizat, echipele lucrează într-un ritm susținut, iar lucrările sunt deja avansate în zona Mizil – Gura Vadului, alături de primarii celor două localități.
În curând, vor începe și lucrările pe celelalte sectoare, astfel încât acest traseu spectaculos, care traversează zone viticole deosebite, să devină o realitate cât mai repede.
Prahova pedalează spre un viitor mai curat, mai sănătos și mai prietenos cu natura!”, a transmis Nanu.