
130 de polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost mobilizați sâmbătă pentru descinderi la domiciliile unor persoane suspectate că dețin ilegal arme cu aer comprimat.
Polițiștii au efectuat 33 de percheziții, în urma cărora au fost aduse la audieri 30 de persoane.
,,Aproximativ 130 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Polițiile municipale Ploiești și Câmpina, Polițiile orășenești Vălenii de Munte, Comarnic, Băicoi, Urlați, Mizil, Plopeni, Slănic, la data de 14 mai a.c., au pus în executare 33 de mandate de percheziție domiciliară, în baza unui plan de acțiune național, în municipiul Ploiești, în localitățile Băicoi, Berceni, Păulești, Poienarii Burchii, Sângeru, Tomșani, Jugureni, Ciorani, Drajna, Vărbilău, Valea Doftanei, Comarnic, Cocorăștii Colț, Filipești de Pădure și Predeal-Sărari, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În fapt, persoanele bănuite, în perioada 2023 – prezent, ar fi deținut fără a fi autorizate, arme neletale, de tir cu aer comprimat, supuse autorizării.
La sediul unității de poliție au fost conduse 30 de persoane, în vederea audierii.
În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară, au fost descoperite și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă, printre care și 17 arme neletale de tir sportiv cu aer comprimat, respectiv 14 lungi și 3 scurte, toate deținute ilegal.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție,, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.
Sursă foto și video: IPJ Prahova




Teorie lansată de Sebastian Ghiță: „Red alert! Partidele Pro Occident sunt obligate să ajungă la o soluție de guvernare”
După pelerinajul electoral făcut pentru noul premier maghiar, întrebarea momentului: A participat consilierul Tonciuc și la parada LGBT de la Budapesta?
Mai avem țară sau suntem colonie? Un nou „tun” dat de guvernul Bolojan. Ce contract a semnat ieri cu o companie germană








