Viena nu glumește. Care sunt cele cinci condiții impuse României de Austria pentru aderarea la Schengen

Viena nu glumește. Care sunt cele cinci condiții impuse României de Austria pentru aderarea la Schengen

Înainte de a fi eliminate, controalele la frontierele terestre ale României trebuie intensificate. Este una dintre cele cinci condiții înscrise explicit în acordul dintre România, Bulgaria și Austria privind extinderea Schengen.

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Documentul, aflat pe pagina de internet a Consiliului Europei mai prevede, și că Austria, țara care s-a opus până acum intrării României și Bulgariei în zona de liberă de circulație, va mai putea efectua controale inopinate pe aeroporturile sale, deși acestea, teoretic, vor fi eliminate.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Sunt cinci condiții clare înscrise în acest document al Consiliul Europei, inclus în procedura de aprobare a extinderii Schengen.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Astfel, prima condiție se referă la întărirea protecției la frontierele externe ale Uniunii Europene. Include: triplarea prezenței Frontex adică a personalului din Agenția europeană însărcinată cu controlul frontierelor la granița Bulgariei cu Turcia dar și la cea bulgaro-sârbă, ajutor financiar substanțial pentru protejarea granițelor externe ale UE din România și Bulgaria prin achiziționarea de echipamente performante, dar și consolidarea proiectelor pilot implementate deja la frontierele externe bulgaro-turcă și româno-sîrbă.

A doua condiție prevede sporirea controalelor la frontierele terestre dintre România și Bulgaria și dintre România și Ungaria cu echipe multidisciplinare și un sistem de filtre multiple pentru a limita migrația ilegală.

A treia obligație asumată în acord este ca România și Bulgaria să respecte în totalitate prevederile acordului de la Dublin. Asta înseamnă să accepte imediat înapoi solicitanții de azil din Uniunea Europeană care au trecut mai întâi printr-una din cele 2 țări. Iar acest lucru trebuie să se întâmple fără limitări privind numărul total și cu răspuns rapid de cel mult 3 zile lucrătoare la orice cerere de retrimitere a azilanților.

A patra condiție prevede detașarea unor consilieri în materie de documente, inclusiv consilieri austrieci, pentru zborurile relevante la aeroporturile din Bulgaria și România, dar și controale prin sondaj la sosirea în Austria, în conformitate cu dreptul Uniunii.

Și, în fine, ultima obligație din acord este de fapt angajamentul de a discuta în 2024 despre un spațiu Schengen funcțional și lucrări pregătitoare pentru luarea unor măsuri compensatorii la granița cu România și Bulgaria.

Așa cum știți deja, este oficial, România și Bulgaria vor intra în spațiul de liberă circulație cu frontierele aeriene și maritime de la 31 martie 2024.

Articol recomandat de

NEWS ALERT Mircea Lucescu semnează cu noua sa echipă!

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191