
#Exclusiv Click!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Solistul de muzică populară Gheorghe Turda este văduv de 17 ani. A trecut cu greu peste decesul soției, Elisabeta, fostă balerină. Femeia a lăsat în urmă, în curtea vilei familiei, de peste de euro, o superbă grădină cu flori: „Toate sunt plantate cu mâna ei”, spune artistul, exclusiv pentru Click!
„În urma vizitei la Hiroshima i s-a declanșat boala”
Gheorghe Turda (78 de ani) a avut o căsnicie fericită cu fosta balerină Elisabeta, alături de care a trăit în liniște și în armonie, preț de aproape 40 de ani. S-a luptat cu îndârjire să-i salveze viața, după ce fusese diagnosticată cu o boala cruntă, leucemie cronică trombocitară, declanșată, cel mai probabil, din cauza radiațiilor de la Hiroshima, Japonia, unde fuseseră într-un turneu:
Ploiești 2026: Intre „Drifturi” și paranghelii și noroaie de Ev Mediu!
„În timpul unui turneu în Japonia, în 1987, soţiei mele, pe atunci, prim-balerină solistă a Ansamblului Rapsodia, i s-a declanşat o boală teribilă, leucemie cronică trombocitară. Acel turneu a fost extrem de solicitant, în 35 de zile am avut 32 de concerte şi foarte puţin timp de odihnă.
„Dumnezeu nu a mai vrut s-o țină lângă mine”
În urma vizitei la Hiroshima, a apărut boala, probabil din pricina climei şi a radiaţiilor care au persistat, încă din 1945, chiar şi astăzi fiind urmări ale bombei atomice. Din păcate, după o luptă de mai bine de 20 de ani, Dumnezeu nu a mai vrut s-o ţină lângă mine. După moartea soţiei, a trebuit să merg înainte, pe drumul vieţii, deşi nu a fost deloc simplu”, menționa Gheorghe Turda pentru revista „Taifasuri”.
Ce amintire i-a lăsat soția, în curtea vilei lor de peste de euro, din Câmpina
Întreaga grădină, din curtea vilei familiei, de peste de euro, din Câmpina, a fost îngrijită, ani la rând, de soție. Fiecare floare, plantată, cândva, de Elisabeta, îi amintește și acum de dragostea lor:
„Vara este superb, aici, la noi, la curte. Avem toate florile, trandafiri, în toate culorile, dar și lalele, narcise. Seara, când stau în grădină, se simt miresmele. Mi-a lăsat amintire această grădină, unde a plantat, de altfel, și mulți copaci fructiferi.
Avem și o seră pe două etaje. Aerul de munte îmi dă o stare de bine. Avem în casă 9 băi, 10 dormitoare, mai multe bucătării, subsol, dar şi o mansardă. Este o casă construită pentru toată familia, mare şi încăpătoare”, a declarat Gheorghe Turda, exclusiv pentru Click!
„De când sunt văduv, prin viața mea au trecut mai multe doamne”
Artistul, văduv de 17 ani, a încercat să-și refacă viața sentimentală, însă îi e tare greu să găsească pe cineva care să aibă calitățile soției:
„Prin viața mea au trecut mai multe doamne, de când soția mea a plecat. E greu să fii singur, e bine să ai pe cineva alături, cu care să împarți bucuriile și necazurile. Ca soția mea e dificil să mai găsesc pe cineva, era harnică, înțelegătoare, gospodină. Sunt multe femei singure, de toate vârstele, însă, cele de peste 60 de ani sunt mai puțin pretențioase”, a mai menționat Gheorghe Turda, exclusiv pentru Click!
Mai multe pentru tine
Secretul longevității: „Am înlocuit zahărul cu miere”
Marele iubitor de folclor Gheorghe Turda duce un stil de viață sănătos. În 2026 este solicitat la numeroase evenimente, nunți și botezuri, unde va susține recitaluri de 45 de minute, pe un onorariu de aproximativ de euro. El ne-a dezvăluit și secretul longevității:
„Nu mai cumpăr zahăr, de peste 15 ani, folosesc numai miere, pe care o iau de la cineva din Ardeal, foarte bună, naturală”, a mai precizat el, exclusiv penntru Click!




PERICOL IMINENT/ Podul de la Gara de Sud – la un pas de o tragedie de proporții. Primarul Polițeanu: „Nu sunt bani!”
Comunicat PSD Prahova/ Ilie Bolojan să răspundă politic pentru decizia de a numi la conducerea Autorității Vamale Române o persoană anchetată pentru infracțiuni de corupție





