Început de an neplăcut pentru Activ Prahova!

Început de an neplăcut pentru Activ Prahova!

,,Mă așteptam de la fete să aibă mai multă plăcere de a juca handbal”. Așa a declarat antrenorul principal de la Activ Prahova, Dragoș Dobrescu, după eliminarea din Cupa României. Activ-Dacia Mioveni 20-28 și echipa prahoveană ratează ocazia de a se revanșa față de trupa argeșeană după duelurile pierdute în 2023. În 2024, duelul celor două grupări s-a desfășurat în Sala „Tel George Junior” deoarece, conform clubului prahovean, “autoritățile ploieștene nu au permis disputarea jocului in Sala Sporturilor Olimpia”!!!

Nu trebuie să ne mire astfel de situații având în vedere că am intrat în an electoral și pe diriguitorii locali nu-i interesează că lovesc în toată lumea, sportivi ploieșteni, prahoveni, senioare și junioare în cazul de față, și chiar în spectatori, când la mijloc este lupta politică! Din păcate, lupta de pe parchetul de la “Tel George” n-a lăsat nici un moment impresia că va fi câștigată de formația gazdă. Aceasta nu a reușit să se apropie, la mai puțin de 6 goluri, de o formație neplătită de patru luni de zile și aflată sub spectrul retrogradării! Diferența maximă pe tabelă între prahovence și argeșence a fost, la un moment dat, și de 10 goluri!

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Evoluția scorului de-a lungul partidei poate duce la concluzia că oaspetele au avut mai multă plăcere de a juca și de a se califica în Turul 2 al competiției. Pentru Activ Prahova au jucat:(Ivașcu 5/16), Abed-Kader(2/13) Paraschiv(1/7) – Alexandru 4 goluri, M. Arvatu 3, Fînaru 2, A. Arvatu 2, Berbece 2, Dumitrașcu 2, Vrabie 2, Taivan 1, Sava 1, Epureanu 1, Andrița, Capră, Beșleagă. De azi, gruparea susținută de Consiliul Județean Prahova urmează o nouă săptămână de pregătire la finele căreia va merge la Galați pentru o dublă amicală cu CSM-ul local. Pentru prahovence următorul meci oficial va fi în campionat, pe 28 ianuarie, la Neptun Constanța.

Emanuela Ivașcu:’’Nu aceasta este diferența între noi și Mioveni. Am început meciul mai greu, au fost și emoții, poate am prins o zi mai proastă, dar, oricum, scopul nostru nu era să ne calificăm în turul următor al competiției. (Paradele tale nu au fost de ajuns in economia meciului)… Nu, dar eu cred că fetele au simțit și susținerea porții, din partea mea și a colegelor. Asta este, sper ca la meciurile următoare să ajutăm și noi mai mult și să ne facem treaba mult mai bine.”

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Dragoș Dobrescu:’’Există dezamăgire, clar, mai ales că nu am repetat duelul de anul trecut când am pierdut foarte greu. Nu cred că a fost presiune, a fost primul joc, poate emoții, mă așteptam la mai multă plăcere de a juca handbal. E o lecție de învățat în fața unei echipe de Ligă care are în componență jucătoare cu experiență. Diferența s-a făcut la greșelile tehnice, suntem la început, obiectivul nostru este să promovăm. Trebuie să începem bine returul așa că mai avem mult de muncă.” Sursa foto:facebook/cs activ prahova

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191