„Pescobar” a redeschis iar Taverna Racilor, restaurantul închis pe bandă de ANPC. S-a lăudat cu cei 1.500 de clienţi pe care îi are zilnic

„Pescobar” a redeschis iar Taverna Racilor, restaurantul închis pe bandă de ANPC. S-a lăudat cu cei 1.500 de clienţi pe care îi are zilnic

Unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Bucureşti, Taverna Racilor din Herăstrău, a fost închis pentru a treia oară, în câteva luni, de comisarii de la Protecţia Consumatorului. Inspectorii au găsit muşte în local, sute de kilograme de mâncare stricată şi grătare ruginite. Proprietarul, celebru sub numele de Pescobar, nu recunoaşte problemele şi îşi primeşte în continuare clienţii.

ICCJ nu se abate de la respectarea legii! Inalta Curte a desfiintat o noua condamnare data de judecatorul CAB Ciprian Ghita

„Vă aşteptăm la Taverna Racilor!” Pescobar este celebru pe TikTok, acolo unde îşi promovează intens restaurantul. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului nu se lasă impresionaţi de succesul din online. În urma controalelor au închis de trei ori localul numai în această vară. În realitate însă, clienţii sunt tot la mese.

INTERVIU/ Adrian Tăbîrcă, primarul din Vadu Săpat: „Cu sprijin financiar, putem să devenim zonă turistică”

Taverna Racilor, închisă de ANPC

Cândva, Prahova avea lideri, nu politicieni! Cel mai mare parc industrial din țară, construit la Ariceşti, continuă sa atragă sute de milioane de euro din investiţii private

„Terasa din Herăstrău funcționează în continuare. L-am contactat telefonic pe Paul Nicolau, cunoscut ca Pescobar, și a zis că nu vrea să facă nicio declarație legat de decizia celor de la ANPC, însă a ținut să precizeze că are aproximativ 1.500 de clienți pe zi, care consumă în jur de 1.500 de kilograme de pește și fructe de mare”, spune Claudiu Crăciunică, reporter Observator.

„Hai să vă arăt ceva, da? Dar nu mai spuneţi la nimeni, vă rog eu mult de tot. Pa bam! Extra, mega, full house”, se filmează Pescobar.

„S-a întâmplat şi în trecut. Înţeleg şi eu că se întâmplă şi la acest moment. Voi ruga colegii să meargă să verifice acest aspect. Dacă lucrurile continuă în aceeaşi manieră am convingerea că această locaţie reprezintă un pericol real pentru consumatori, la acest moment”, a declarat Horia Constantinescu, director ANPC.

 

Nereguli la restaurantul lui Pescobar

Primul control din această vară a fost la începutul lunii iunie, când restaurantul a fost inchis temporar, după ce ANPC a găsit produse neconforme.

 

„E a treia oară când vin, mi se pare super ok. E același gust, aceeași calitate, aceleași prețuri, nu s-a schimbat nimic”. zice un client. „Mâncarea e proaspătă, poate vrea cineva să facă rău, dar mâncarea prospătă”, comentează un altul.

 

Al doilea control s a terminat cu acelasi rezultat, închidere temporară. Dar tot pe hârtie. Iar recent, inspectorii ANPC au călcat din nou pragul localului. Au găsit zeci de kilograme de mâncare expirată, muşte în bucătărie şi rugină pe grătarele unde este preparată carnea.

 

Reacţia lui Pescobar pe TikTok

Pescobar este plecat din ţară, însă îşi duce lupta cu comisarii ANPC tot pe TikTok. Nu recunoaşte deficienţele şi spune că singura neregulă a fost legată de temperatura de transport a mărfii. „Eh, nu era nimic stricat. S-a întâmplat, greșeală omenească, ca să vină controlul exact în acel moment când a ajuns marfa și să constate că marfa în mașină era la minus 6 grade și s-a făcut proces verbal de confiscare”, susţine Paul Nicolau, proprietar Taverna Racilor.

 

O schemă de ocolire a legii, folosită de Pescobar, este schimbarea firmei pe care funcţionează restaurantul. În acest sens, ANPC a cerut schimbarea legii. Noul proiect ar permite închiderea punctului de lucru şi nu a firmei. „Acolo avem menţionat clar că acest lucru nu poate fi făcut şi în ce condiţii. Odată ce un punct de lucru a fost suspendat, activitatea nu poate fi reluată de o altă firmă”, a precizat Horia Constantinescu, director ANPC.

Ai informatii despre un consumator/dealer de droguri? Trimite-ne detaliile si vom transmite sesizarea organelor abilitate! Asiguram anonimatul tuturor cititorilor nostri! Click aici!

    Ai o informație care poate deveni ştire?
    Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191