Oligarhul rus Evgheni Prigojin, liderul Grupului Wagner, a fost exilat în Belarus, împreună cu mercenarii săi, după revolta pe care a provocat-o în Rusia, în weekend.
În prima sa declarație publică după rebeliunea eșuată de pe teritoriul Moscovei, Evgheni Prigojin (foto articol) a dezvăluit ce ofertă a primit din partea președintelui Belarusului, Aleksandr Lukașenko.
„Lukașenko și-a întins mâna și s-a oferit să găsească soluții pentru continuarea activității Companiei militare private Wagner într-o jurisdicție legală”, a spus Prigojin, potrivit Ukrainska Pravda.
Potrivit șefului Wagner, Lukașenko a lansat cu această propunere după ce Prigojin a decis să „oprească marșul spre Moscova” pentru „a nu vărsa sânge rusesc”.
Între timp, Prigojin și mercenarii săi au fost trimiși, în exil, în Belarus la ordinul președintelui rus Vladimir Putin.
Lukaşenko a declarat că ţara sa va beneficia de experienţa combatanţilor grupării paramilitare ruse Wagner, pe care el a acceptat să o primească în cadrul acordului care a pus capăt rebeliunii mercenarilor Wagner în Rusia, transmit, marţi, AFP şi Reuters.
„În cazul în care comandanţii lor vin la noi şi ne ajută, ne spun ceea ce este important acum – acest lucru este inestimabil. Ei se află în prima linie, sunt unităţi de asalt. Ei ne vor explica ceea ce contează la ora actuală pe plan militar”, a declarat Lukaşenko, citat într-un comunicat al preşedinţiei belaruse.
El a adăugat că nu trebuie ca Belarusul să se teamă de prezenţa mercenarilor Wagner pe teritoriul său.
„Îi vom urmări cu atenţie”, a precizat şeful statului belarus.
Potrivit acordului mediat de Aleksandr Lukaşenko după revolta combatanţilor Wagner împotriva Rusiei, mercenarii se vor putea alătura forţelor armate ruse sau se vor putea muta alături de liderul lor Evgheni Prigojin în Belarus, potrivit Agerpres.