Colega lui Sebi: Instituţiile noastre nu îşi fac treaba. Dacă vă mai întrebaţi de ce copiii pleacă din ţară… Nu plecăm din cauza banilor. Plecăm din cauza voastră, că nu puteţi să ne oferiţi un trai decent şi sigur.
Sunt cuvintele de revoltă şi durere ale colegilor celor doi tineri ucişi de Vlad Pascu. Ei cred că pritenii lor ar fi fost în viaţă dacă instituţiile şi ar fi făcut treaba. Şi faptele le dau dreptate. Agenţii care l-au avut pe şoferul drogat în mână au comis erori în lanţ în noaptea tragediei.
Cum ar fi putut fi prevenită tragedia
Mai întâi, Vlad Pascu a fost oprit de două ori în trafic de două echipaje diferite. Iar agenţii nu au verificat actele maşinii. Dacă ar fi făcut-o ar fi văzut că avea asigurarea RCA expirată din 24 iunie. Potrivit legii, ar fi trebuit să-i oprească numerele de înmatriculare şi talonul maşinii. Practic, nu ar mai fi putut circula.
Apoi, cei doi agenţi care l au dus la secţie l-au testat doar pentru alcool. Deşi i-au găsit droguri în maşină. Dar au cerut de la Poliţia Mangalia un drugtest şi li s-a spus că nu e niciunul disponibil. În plus agentul care-l putea testa era în concediu medical. Chiar şi aşa, operatorul din Mangalia putea solicita un drogtest la Constanţa. Nu a făcut-o şi nici nu a comunicat situaţia superiorilor.
Şi nu e tot. Agenţii încă puteau face ceva. Legea le permitea să-l ducă pe şofer la spital, pentru testare. În acest caz, individul nu s-ar mai fi putut urca la volan cel puţin 12 ore. Destul pentru a salva vieţi.
De la erorile agenţ la hibele sistemului
Poliţiştii spun că le e imposibil să verifice pe loc RCA-ul unui şofer. Chiar dacă ASF-ul are o bază de date pe care o poate accesa orice cetăţean.
Cosmin Andreica, sindicat Europol: Dacă un poliţist vrea să verifice dacă un autoturism are un RCA sau nu, el nu are o bază de date a instituţiei Poliţiei Române pentru a o accesa pentru a verifica acest detaliu.
În Vama Veche nu există niciun drugtest
În plus, în tot judeţul Constanţa, în sezon cu sute de mii de turişti la mare, există 12 aparate drugtest! În Vama Veche unul. Şi nici acela nu a fost de găsit. Un poliţist detaşat acolo povesteşte.
Cristina Niţă, reporter Observator: După ce a fost lasat liber de agenţi, tânărul a venit la această pensiune şi a petrecut cu prietenii. Ulterior, din grupul de 9 băieti, care au fost testaţi de poliţie, 6 au ieşit pozitiv la consum de droguri.
Cosmin Andreica, sindicat Europol: Noi trebuia ca în Vama Veche să avem poliţişti sub acoperire. Să avem poliţişti care să reacţioneze imediat în astfel de situaţii. Noi n-am avut nimic.
Controale în Vama Veche
Dar avem exces de zel! Seara trecută, deşi era luni, nu weekend, agenţii şi-au desfăşurat forţa în stradă. Iar Inspectorii Ministerului de Interne au ajuns în control la Constanţa.
Cristina Niţă, reporter Observator: Reprezentantii corpului de control i-au chemat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi pe cei 3 poliţisti anchetaţi. Vorbim despre agentul care l-a oprit în acea noapte, un ofiţer – ambii detaşati de la Poliţia Bucureşti, dar şi dispecerul de la Poliţia Mangalia care era de munca în noaptea accidentului.
Dar unul dintre agenţii anchetaţi e în sistem de 10 luni, iar celălalt era angajat din sursă externă.
Vlad Pascu nu era la prima întâlnire cu ofiţetii DIICOT
Şoferul drogat nu e la primele întâlniri cu ofiţerii antidrog. DIICOT a confirmat că Vlad Pascu a mai fost cercetat de două ori pentru deţinere de droguri. A fost prins cu canabis în 2017 şi 2019, dar nu s-a luat nicio măsură. Prima dată pentru că avea sub 14 ani. Iar a doua oară pentru că avea prea puţine stupefiante, sub un gram.
Ramona Dabija, director ANA: Dacă consum droguri, nu păţeşti nimic. Nu ţi se face dosar penal că ai consumat. Fapta care este incriminată este deţinerea în vederea consumului.
Deşi avem o bază de date a agenţiei antidrog, ea nu e accesibilă poliţiştilor.
Ramona Dabija, director ANA: Această bază de date este baza cazurilor medicale. O bază de date confidenţiale, la care nici măcar eu nu am acces.
Declaraţie părinţilor lui Vlad Pascu
Părinţii lui Vlad Pascu, cei care poartă resposabilitatea morală pentru că l-au lăsat pe fiul lor să-şi ia permis şi i-au dat o maşină puternică pe mână deşi ştiau de problemele lui cu drogurile, fac prima declaraţie publică.
„Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii. și nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale„, au spus părinţii lui Vlad Pascu.
Apropiaţii i-au condus pe ultimul drum pe cei doi tineri ucişi
Mesajele lor nu aduc consolare famiilor şi pritenilor celor doi tineri ucişi. Astăzi, i-au condus pe Roberta şi Sebastian pe ultimul drum.
Apropiată a lui Sebastian: Trebuie schimbată legea! Dacă ai consumat substanţe interzise, carnetul suspendat pe viaţă. Nu se poate aşa ceva. Nu se poate să curmi viaţa unui copil nevinovat dintr-un teribilism.
Colega Robertei: E foarte urât că nu l-au oprit la timp, adică l-au oprit odată şi i-au dat drumul, pentru că au bani, asta nu mi se pare corect. Dacă era altcineva, imediat era reţinut.
Ca de obicei, se deschid dosare şi anchete, doar după tragedii. Inspecţia Judiciară anunţă că va declanşa controale în toate dosarele legate de droguri